Soul Healing – vindecarea sufletului

Am parcurs impreuna o parte din spirala Rotii Medicinei in traditia Inca asa cum a reinventat-o Alberto (o sa-i spun asa pentru ca imi este mai aproape de suflet astfel), pentru beneficiul si folosul civilizatiei occidentale. Ceea ce am invatat si descoperit despre mine si despre lumile invizibile si lucrul cu energia nu le pot compara cu nimic altceva. Ceea ce am experimentat a fost un proces in care mintea a devenit o bucata de lut moale in mainile Sinelui. Am descoperit cine sunt si ce  pot face, am descoperit barierele mintii si ale egoului in calea catre sine. Am vazut cum cele doua interactioneaza mai intai separat ca niste dusmani, mai apoi in concordie. Cand egoul se contracta intra in rol Sinele. Nu au fost experiente dramatice, asa cum poate ati citit in Carlos Castaneda, dar aceste mici experiente au modelat o cale pe care am pasit cu pasi mici si repetati. Am gasit firul de care sa trag ca sa pot sa ajung la cunoastere. Inca nu am ajuns acolo, insa am invatat ca nimic nu este vesnic. Continue reading →

Before the Passover Jesus was in the Gethsemane garden with the twelve apostles “And he took bread, and when he had given thanks, he brake it, and gave to them, saying, ‘This is my body which is given for you: this do in remembrance of me.’ And the cup in like manner after supper, saying, ‘This cup is the new covenant in my blood, even that which is poured out for you.’ (Luke 22:19-20).

The wine represents the inner life, the power of life that flows though all living things and it represents the feminine. It is the liquid that nurtures the baby, gives birth and carries the eggs every month. The body is what contains all that composes the living organism, the one that embodies the Holy Spirit onto every single one of us is the masculine. So the intention was to commune into a Holy Communion the masculine and the feminine aspects of us, make peace, and live together like brothers.

In the roman church or generally speaking western church the priest drinks the wine and the flocks eat the bread. So the masculine gets separated, and what a separate masculine does best? It cares mostly about the material, does not love it self and gets mad and makes war. And what a separated feminine does? It becomes nagging, over critical, makes its own reality, and all the bad stuff we all know, because it lives in us.
Qui bono I ask you? And how do we get our sacred back? Sit with this question over the Easter.

In peace and love!

Cam in acelasi timp am aflat ca Dumnezau, sau ceea ce numim Dumnezeu, e ceva ce exista in noi toti. E ceva ce toti suntem. Este Fratele, Tatal, Mama, sau orice alt nume de ruda vrei sa-I dai. El este noi si noi suntem el. Numele nu conteaza. Conteaza doar iubirea pe care o emana de acolo de unde este. El are (tot spun El, dar asta e doar limitarea limbajului uman) de o vibratie si constiinta atat de inalte, incat nu poate experimenta viata in dimensunile dense, asa cum e lumea noastra. Prin urmare, s-a divizat in bucati mici de tot si a devenit piatra, apa, copacul, insecta, iepurele sau omul, pe una din planetele unde viata este posibila in lumea materiala. Cand am descoperit asta am fost de-a dreptul uimit. Am fost destul de dus la biserica in copilarie si educatia religioasa pe care am primit-o de la bunici era totusi canonizata intre anumite limite. Am inteles respectul pe care il purtau naturii care le dadea sa manance. Totusi Dumnezeu era ceva necunoscut, inaccesibil, pedepsitor, de care trebuia sa-mi fie teama ca ma vede si ma pedepseste. Dumnezeu era ceva la inspre care ma uitam in sus si asteptam sa imi indeplineaca niste dorinte. Rugaciunile erau destinate sa aduca ceva concret in viata. De aceea am fost surprins sa constat ca defapt lucrurile nu stau intocmai asa. Treaba lui Dumnezeu era alta. Dumnezeu e in tot; totul din jur iti aduce aminte de Dumnezeu. Cand mergi pe munte si ajungi in varf, apoi te uiti la vaile de dedesupt, avem sentimentul ca am fost atinsi de divin. Dumnezeu e peste tot.

Noi il cautam pe Dumnezeu si l-am cautat peste tot, mai putin acolo unde esenta lui se afla intr-o concentratie maxima in lumea noastra: in noi. In numele lui omenirea a pornit nenumarate razboaie, a masacrat „necredinciosi” (de ambele sau de toate partile), a schimbat oranduiri, etc. De ce? Pentru ca ceea ce cautau era inauntru. Sufletele incarnate in ultimii 2000 de ani au ales sa experimenteze cele mai intunecate etape ale umanitatii pe pamant. Si am ajuns la marginea prapastiei, cand ceva ne va trezi. Sa vedem ce e acel ceva.

Anul trecut, pa cand eram pentru prima data in jurul rotii, la clasa de Sud, daca un ma insel, eram intre Piatra Craiului si Bucegi, la Bran. Într-o dimineața în timp ce-mi faceam unul dintre exercitii am început sa aud repetindu-se in mintea mea: “Sintem una tu si cu mine”. Am continuat sa-mi fac rutina, dar acesta voce sapa ca un burghiu in capul meu, din nou si din nou. Si atunci am inceput sa vad: trei caini care latrau la 100 de metri in spatele meu, oile din tarcul gospodariei de alaturi, copacii din jur, zapada, ceata si norii. Am devenit una cu ceea ce vedeam. Repede am trecut la un nivel la are deveneam una cu ceea ce stiam ca exista. Vedeam ca intr-un film pe repede inainte orasele din jur, oamenii din orase, orasele pe harta tarii, a Europei, a lumii….apoi toate acestea au disparut si am vazut lumea invizibila ochilor fizici. Lumea fiintelor de lumina si a energiei pure cu care am devenit una: “Toti venim din acelasi loc si ne intoarcem in acelasi loc, doar ca in aceasta viata pe aceasta planeta am ales sa avem experiente diferite: bogat, sarac, copac, pisica, munte. Nimic nu ne separa toti sintem una. Pur si simplu avem experiente diferite.”

Shamanii viseaza! Se aduna si viseaza impreuna cum se vindeca pe sine ca sa poate fi schimbare pe care o doresc. Toti dorim o lume in care sa ne zambim unul altuia, sa ne ajutam unul pe altul, o lume verde, cu o clima blanda,  in care copii nostri sa creasca frumos, o lume a bunatatii. In schimb am creat aceasta lume alienanta, si lipsaita de compasiune, ca un cosmar din care parca nu putem sa ne extragem. Ba putem! Daca devenim insasi schimbarea! Daca vindecam in noi ceea ce nu ne place in altii. E foarte greu atunci cand il urasti pe vecinul care ti-a luat locul de parcare si caruia ii doresti sa-i sara rotile sau chiar ii tragi o linie cu cheia pe aripa, sa iti dai seama ce urasti de fapt. Ce parte din tine o urasti? Ce parte din tine striga cu disperare: UITA-TE LA MINE! Pe mine trebuie sa ma schimbi!

De unde vin toate astea? Din traume nevindecate si aduse cu noi din alta viata, ceea ce orientalii numesc karma si din traumele suferite in aceasta viata. De ce suferim, de ce ne traumatizam? Pentru ca prin oglinzile pe care ni le pune viata in fata ni se arata ce avem de vindecat in noi. Noi nu vedem asta si atunci, zicem: „o intamplare” sau alta coincidenta in viata mea, si atunci universul ne trimite o situatie si mai mare

Samanismul este o tehnica a perceptiei. Prin simpla schimbare a perceptiei putem sa vedem dincolo de fizica newtoniana. De aici incolo ne mai poate ajuta fizica cuantica. Putem privi prin ochii sarpelui, care vede doar ceea ce exista, prin ochi jaguarului care vede dincolo de umbre, prin ochii pasarii colibri pentru care totul este o calatorie, si prin ochii vulturului unde totul devine energie.

M-am intors de la Roata Medicinei de doua zile. Sunt in energia jaguarului, a arhetipului tranformarii care trece din viata in moarte si te face sa te uiti in cele mai intunecate unghere ale sufletului ca sa intelegi ce ai de vindecat. Jaguarul nu are pradatori, este invarful lantului trofic si ne invata sa traim fara frica, sa ne cunoastem dusmanii din interior si din exterior si sa traim fara ei. Inamicii nostri sunt cei in care ne oglindim zilnic, care ne arata ceea ce avem de vindecat. Ceea ce nu ne place la cineva e in noi; poate in felul in care tratam pe altii, poate in felul in care ne tratam pe noi insine. Ca sa cunoastem viata murim. In jungla viata si moartea sunt despartite de o linie foarte fina. Daca stam bine sa ne uitam asa e si in oras.

E a doua oara cand ma invart in jurul Rotii. Anul acesta a fost linistit la suprafata, dar cu mari tulburari pe dedesupt. Cei care erau pentru prima data in Vest au avut parte de: „Mie mi-ati tras presul de sub picioare de cateva ori, si am putut sa ma vad asa cum sunt”. Ca sa devenim intregi murim: ne mor visele, ne moare egoul, ne mor atasamentele, ne moare o parte din ego. O data ce ceva din noi a murit nu s-a pierdut. Ramane in urma un dar, o sabie fermecata, un pieptene de la Sfanta Vineri, o platosa impenetrabila sau o manta care ne face invizibili. Acestea sunt diamantele sufletului nostru. O data ce descoperim care ne sunt cu adevarat darurile, incepem sa nu mai avem nevoie de surogate: o masina mai mare, o casa mai mare, o amanta sau un amant mai tanar, o pozitie mai avansata in multinationala. Nu mai cumparam ceea ce nu ne foloseste cu adevarat. Ne rechemam puterea inapoi si o exercitam in lume, schimband modelul in care am trait. Exprimandu-ne puterea personala in lume vom deveni schimbarea pe care o asteptam, fara sa asteptam ca aceasta sa vina sub tot felul de forme: a doua venire a Salvatorului, aterizarea OZN-urilor in masa si salvarea omenirii de la dezastru, inaltarea in masa, asa cum citim in tot felul de carti. Iesim din pozitia de victima care isi uraste agresorul si asteapta ca cineva sa o salveze si ne salvam singuri. In felul acesta cand vine clipa sa plecam din aceasta lume, plecam cu bagajele goale fara sa ducem cu noi dincolo nimic din toate traumele, nemultumirile si suferintele prin care am trecut.

Ca tot am adus vorba de moarte, cu ceva timp in urma am gasit o carte scrisa de un tip din Germania sub numele de Jan van Helsing. El scrie despre experientele pe care le-a avut cu Ingerul Mortii, care este o energie primordiala ce tine socoteala sufletelor care vin in aceasta lume; el le intampina si tot el le conduce la iesire cand le vine vremea, ca sa le predea mai departe familiei de suflete. Citind toate astea am avut un sentiment de familiaritate: draga prietene, tu si cu mine ne-am intalnit de atit de multe ori. Am experimentat moartea de multe ori. L-am avut companion de si mai multe ori. Daca ma conectez la acea energie iubitoare si nemiloasa (stiu ca pare o contradictie in termeni, dar moartea nu are mila cu toate ca este numai iubire si compasiune). Aduce eliberarea, armonia si pacea acolo unde e nevoie. Este ceea ce putem numi shamanul de dincolo. La capul fiecarul muribund ar trebui sa stea un shaman sa il ajute sa deschida poarta, sa lase in urma bagajele emotionale, sa ierte, sa plece cu amintirile care l-au facut sa creasca si sa fie fericit. Acesta este shamanul de dincoace. Intr-un fel acesti doi shamani au aceeasi sarcina: sa inlesneasca trecerea sufletului dincolo.

Cum murim? Buna intrebare! De cele mai multe ori nepregatiti, inconstienti, in accidente, bolnavi in agonie in spitale. Aceste nu este un mod de a pleca. Toti ar trebui sa fim constienti ca moartea face parte din viata. Daca traim ca si cind am muri maine, ne bucuram de tot si de toate si nu lasam suferinta in urma noastra, atunci plecarea noastra va fi lina si dulce. Vom pleca atunci cand suntem pregatititi si putem fi siguri ca va fi cineva la capul nostru sa ne conduca. Aceasta este moartea constienta. In lumea civilizata ascundem moartea, n-avem voie sa privim, ni se face frica si numai daca auzim de moarte. In lumea „necivilizata” moartea a ramas parte din viata. Nimeni nu o doreste, dar atunci cand vine e primita cu respect, iar cel care pleaca este pregatit pentru calatorie.

Cu ani in urma am avut un vis care a fost definitoriu pentru intelegerea mortii. Era ca si cum in timpul razboiului (nu sunt sigur daca primul sau al doilea), eram in patrula intr-o padure toamna. Eram patru. Drumul ne-a dus intr-o vale care se termina intr-un fel de fund de sac. O pozitie foarte nestrategica. Am auzit un foc de arma din stanga, si am cautat sa ma adapostesc dupa fagul din apropiere, dar glontul a fost mai rapid. Inainte sa ajung la fag am fost lovit in inima. N-am simtit durere, doar un bazait ca si cum as fi fost electrocutat. Zumzetul devenea din ce in ce mai tare si am stiut ca asta inseamna ca sulfetul se desparte de trup. Nu stiu daca v-ati trezit vreodata brusc dinn somn si ati simtit un tremur in tot corpul, pana cand corpul astral s-a intors de unde calatorea in timpul somnului. Cam asta a fost senzatia. Nu mi-a fost frica, dimpotriva, am simtit o mare liniste, o mare acceptare. A fost felul in care am facut pace cu moartea. Am inteles cum se intampla, de ce se intampla si ca asta nu e finalul.

De atunci am mai experimantat trecerea dincolo in acceptare, constient, in timpul Rotii Medicinei, cand ne intalnim cu moartea tocmai pentru a invata si a vedea cum si ce se intimpla, ca sa nu ne mai fie frica.

~va urma~

~~~~~~~~~~~~

Am parasit fabrica de piele de crocodil atunci cand a dat faliment. Inca nu stiu daca a  fost management prost, sau daca cei trei evrei il fentau pe Einar. Cred ca mai degraba a fost o amestecatura de cauze, intre care neglijenta din partea lui. Eram din nou pe cai mari. M-a angajat o firma de avocatura, dar nu mi-a placut si dupa o luna am plecat din nou in consultanta. Eram o echipa de consultanti pentru persoane cu venituri mari pe care ii sfatuiam cum sa isi ascunda averile in „paradisuri fiscale” de neveste inselate (asta avea un nume care suna intr-un mare fel in engleza: pre-divorce planning), de fisc, de te miri cine, dar mai ales de neveste. Panama era un asemenea paradis fiscal. Sunt de acord ca nu ar trebui sa fim obligati sa platim taxe, dar firma asta o facea de-a-ndoaselea. Banii clientilor erau investiti intr-un mod total netransparent. Toul era la marginea eticii, ce sa mai vorbim de legalitate. Eram in locul banilor, inselaciunii, manipularii, vinde-cu-orice-pret, piratilor din Caraibe cu Armani si Rolex de aur, in loc de sabie si carlig de abordaj.

La inceput am crezut ca am devenit fericit. Am vazut luminita de la capatul tunelului. Hu-ha! Am vazut masini, costume scumpe, camasi la comanda, cumparaturi in Miami, vacanta in Caraibe, ski in Chile,  avion privat…intr-un cuvant o viata cu totul noua. Dar cu ce pret? Vindeam produsele companiei, imi luam cecul la sfarsit de luna, incasam comisioanele si in timpul acestui proces faceam viata citorva oameni mizerabila, pentru ca momentul adevarului venea cand isi cereau banii sau o parte din bani inapoi. Atunci se termina luna de miere pentru ei, iar eu am inceput sa nu mai dorm noptile. Plangacios ar putea spune cineva! De acord. Nu mai eram fericit. Ii faceam pe altii nefericiti, eram instrumentul contondent si nu-mi placea de loc. Nu eram facut sa fiu escroc, nu aveam stomac pentru asta. Unii dintre colegii mei faceau citeva zeci de mii de dolari pe luna in comisioane. Eu faceam doar citeva mii.

Chiar atunci alegerea a venit in forma unui client. Peter din California. Un om care si-a facut averea pornind de jos, de foarte de jos. Un om al strazii. Avea 2 milioane de dolari intr-o banca din British Virgin Islands si i-am vandut idea sa isi mute banii sub managementul firmei la care lucram. Eram gata sa dau lovitura. Un comision urias ma astepta la sfarsit de luna.  Era biletul meu din groapa de rahat in care eram. Peter a zburat in Panama sa ne viziteze. Asta era procedura cu clientii noi: „poftiti la noi sa ne vedeti, suntem aici, nu fugim nicaieri”. L-am cazat la Intercontinental pe malul Pacificului la cateva minute de mers pe jos de birou. Am iesit seara sa mancam impreuna, am vorbit de spre viitor, depre cum vroia sa-si mute afacerea cu cupoane de discount online, cate si mai cate. In drum spre hotel se opreste, se uita in ochii mei si intreaba: Crezi ca ar trebui sa imi mut banii la voi? M-am decis atunci pe loc ca nu mai vreau sa mint pentru bani. Asa ca i-am zis adevarul.

A doua zi firma a trimis limuzina sa-l ia de la hotel, dar Peter disparuse. Nu mi-a parut rau. Am stiut ca am facut lucrul potrivit pentru mine si pentru sufletul meu si ca acolo in Avenida Balboa am ales o cale mai luminoasa. Am ales sufletul si nu sa fac bani pe nenorocirea altora. In noaptea aia am dormit foarte bine si am fost destul de norocos sa-mi pastrez slujba. Nu s-au prins niciodata de ce a plecat. Am ramas la firma aia inca doi ani pana cand actionarul si fondatorul a fost arestat in plina strada, urcat in avion dus in state si acolo condamnat la 17 ani.

Asta a fost una dintre alegerile majore ale vietii mele. M-am simtit atat de bine sa fiu la carma vietii mele din nou. La vremea aceea deja descoperisem Wingmakers.com si eram gata sa ma activez. O poveste ca:e mi-a placut mult: nativi americani, Apache, Anasazi, Navajo, civilizatii din Sirius, ADN care se schimba. Imi placea noua mitologie pe care o promovau. Am simtit ca are sens pentru mine si am inceput sa aplic ceea ce am citit. Adica sa obtin comunicarea dintre suflet, spirit si corp. M-am simti grozav vreo cateva luni Apoi totul a disparut. Eram ca un naufragiat care vede pamant pentru 20 de minute, dupa 20 de luni de plutit in deriva. Am aflat dupa o vreme ce s-a inamplat dar in acel moment eram pierdut. Nu mai aveam nici un interes pentru spiritual. Am continuat sa merg in cautarea sufletului meu si n-am gasit nimic o vreme. Furia s-a intors impreuna cu frustrarea si nemultumirea. Eram judecatorul si calaul meu.

Intr-o seara am vazut un film „The Others” cu Nicole Kidman. Era despre o femeie care de disperare isi omoara cei doi copii si apoi se sinucide. A facut aceste lucruri oribile, dar ea si copii ei nu au realizat ca sunt morti si au continuat sa traiasca ca si cum ar fi in viata. In final isi dau seama ca au murit si ca sunt suflete care bantuie. In final se intorc in lumina acolo unde merg toate sufletele dupa ce corpul moare. In noaptea aia am avut un vis foarte intens: bantuiam, aveam fata schimonosita de ura si bantuiam pe cineva insetat de razbunare.  Inca visand am realizat ca eu eram cel care bantuia sub forma de fantoma si ca ura era in mine. M-am speriat ingrozitor. Sufletul imi ardea. M-am trezit si am chemat toti sfintii si toate fiintele de lumina sa ma protejeze si sa ma ajute. Am stat in pat, zguduit si speriat dar cumva ma simteam usurat. Eram usor ca o pana, ca si cum am spalat ceva foarte foarte murdar. Am invatat ceva din noaptea aia: gandurile negre pline de furie imi vor prinde intreaga fiinta si ma vor cufunda in intuneric. Aproape deveneam ceva ce am fost cu mult timp in urma si mi s-a dat oportunitatea sa ii dau drumul. In noaptea aia am renascut. Am lasat in spate o bucata mare de karma, m-am gandit. Acesta a fost unul din multele vise care mi-au adus mesaje de la sufletul meu si care m-au schimbat.

Am ramas cumva instrainat de lume si de mine. Inca mai aveam de lucru, cu toate ca habar-n-aveam incotro ma indrept. Citeam despre dezastre si poli care se schimba, despre aterizarea OZN-urilor in masa sa ne salveze, despre inaltarea la ceruri. Vroiam sa stiu mai mult. Mintea mea vroia povesti din ce in ce mai multe si mai spumoase. Am citi despre lipsa dialogului mintii, dar cum sa faci asta? Am cititi despre un vehicul de lumina pe care sa-l faci cu respiratia. Dar cine sa ma invete toate astea? Maestru te va gasi cand vei fi pregatit zicea un alt text. Pentru aproximativ patru ani n-a aparut nimeni, asa ca am renuntat.

De data asta m-au podidit emotiile. Pana atunci am stiut de manie, frustrare, furia, strigate, injuraturi. Ma exprimam intr-un mod foarte negativ fata de altii si fata de mine. Inca mai aveam sabia cu mine.  Dupa 7 ani uram tot ce insemna tara aia: oamenii aia foarte aproape de pamant si de fizic, autobusele lor colorate, niste prosti cu totii. Nu dadeam doi bani pe ei. Si evident primeam acelasi lucru inapoi. Ce vremuri nebune! Intr-o zi, aveam deja biletele de avion de intoarcere luate, era ziua nationala a 58-a sarbatoare legala si la TV canta Ruben Blades un mare concert in Via Espana. Tipul asta e actor si cantaret. A jucat in cateva productii la Hollywod, dar este foarte iubit de panamezi pentru cantecele sale patriotice si de suflet. E de prisos sa spun ca mie nu-mi placea. Prin urmare, in ziua aia eram la televizor cu baiatul vecinei, Mike, si la un moment dat ma loveste: unde e compasiunea pentru oamenii si tara care m-a primit?. Am avut un sentiment ca sunt un nenorocit nerecunoscator,  care nu are altceva de facut decat sa accepte ca oamenii sunt diferiti si ca nu trebuie sa fie perfecti sau Englezi ca sa fie eligibili. Atunci si acolo am facut pace cu Panama si cu oamenii sai inainte de a pleca. Am luat acea pace in sufletul meu si in mintea mea si mi-am zis ca asta ar trebui sa simt fata de toti fratii mei de pe pamant. Cu toate astea, inca mai aveam un lung drum de parcurs.

Intoarcerea a fost la fel de usoara ca si stingerea luminilor dupa ce Elvis a parasit cladirea. Caracas, Frankfurt: rosu la fata de furie ca cineva a indraznit sa-si dea seama ca am prea multe bagaje si ca sa platesc supliment, rosu la fata ca avionul intarzie, ca autobusul intarzie. Aici am avut 4 ani dulci. Slujba buna, pe bani multi. Am divortat, am avut o groaza de intalniri si relatii care s-au intins de la o zi la 4 ani. Cautam, cautam, cautam. Credeam ca daca voi gasi persoana potrivita problemele mele vor disparea si ma voi transforma intr-o persoana calma, calda, emotionala si tot ceea ce-mi lipsea dupa parerea celorlalti. Imi cautam salvatorul. Am decis sa ma conformez. S-a sfarsit intr-un dezastru. Am jucat si mi-am asumat un rol care nu era al meu si pentru asta am platit pretul. Puterea mea nu mai era a mea, eu nu mai eram eu. Am incercat sa intru in piele cuiva care nu eram eu, numai ca sa multumesc pe cineva. Iti spun eu: nu merge!

~va urma~

~~~~~~~~~~~~